New to site?


Login

Lost password? (X)

Already have an account?


Signup

(X)

[Academia de Vânzări după primul an]

12
Jul 2017

Academia de Vânzări după primul an

Academia de Vânzări propune un nou format educațional axat pe zona vânzărilor, aducând în fața cursanților, profesioniști cu o experiență validată de vânzări din 8 industrii diferite. Programa conține pe lângă această oportunitate de a interacționa cu oameni de success, și sesiuni de dezvoltare personală.

Proiectul s-a desfășurat pe o perioadă de 7 săptămâni în cadrul Academiei de Studii Economice.

Bogdan Georgescu (People Point), unul dintre trainerii prezenti în cadrul Academiei de Vânzări, crede că primul pas e să te educi pe tine, iar al doilea e să faci bine. Și cum poți face asta? Împărtășind cu alții experiențele tale. ” Am crezut și cred în educația continuă – educația este singura “unealta” cu care omul, ca specie, poate face diferența, până la urmă. Prin educație înțeleg bunul simț în toate formele lui, informații, cunoștințe, dar mai ales modul în care folosești combinația dintre acestea.”

Înscrierea în program s-a făcut pe baza unui scenariu de cold calling, iar acceptul în Academia de Vânzări i-a adus pe cei 25 de participanți mai aproape de experiența unor profesioniști: Răzvan Vasile – Director Comercial Alexandrion Grup, Bogdan Georgescu – Founder People Point, Radu Lupu – Director Marketing Global Records România, Radu Mărgărit – Senior Trainer, Ciprian Lerca – Sales Specialist, Florin Grosu – IT Entrepreneur, Vlad Teodorescu – Web Developer Expert, Anca Baniță – Specialist PR și Personal Branding, Adela Angheluță – Sales Expert Pharma, Adelina Cîrstea – Customer Excellence Expert, Alexandru Cojocaru – Media Sales Specialist și Cristian Gheorghe – Country Sales Manager SEG Team.

În cele peste 30 de ore de training-uri și workshop-uri, participanții au putut să își îmbunătățească abilitățile specifice de vânzări( cold calling, customer experience, b2b, b2c, role-playing), de expresivitate a vorbirii, de comunicare verbală și nonverbală.

Răzvan Vasile, Director Comercial Alexandrion Grup, consideră că: “vânzările au la bază competență, determinare și disciplină, iar educația trebuie să atingă toate aceste valori pentru a crea vanzătorii de mâine.” Totodată, Cristian Gheorghe (Country Sales Manager SEG) își exprimă mulțumirea pentru faptul că programul “a reușit încă din prima ediție să îmbine experiența profesioniștilor din vânzări cu partea teoretică necesară oricărui tânăr la început de carieră.”

Academia de Vânzări este un program anual dedicat persoanelor care vor să își îmbunătățească abilitățile de comunicare și vânzări, studenților și tinerilor din companii.

 

Detalii despre Academia de Vânzări și alte informații privind edițiile viitoare pot fi găsite pe www.academiadevanzari.com

Partener Principal – Academia de Studii Economice

Gold Sponsors – Young Leaders Club, Sports Business Academy, OVE România, Marketer Club, Aqua Carpatica și Domeniile Samburesti.

Partener Tehnic – Team Coding România


Related Posts